Tipărire
Categorie: Uncategorised
Accesări: 9747

Management şi comunicare

  Este bine ştiut faptul că, în ipostaza de ştiinţă, managementul este abordat (şi cunoscut) mai ales prin prisma proceselor de management si a relaţiilor pe care acestea le generează (numite relaţii de management). Dacă procesele de management se regăsesc în ceea ce, generic numim, funcţii ale managementului – previziune, organizare, coordonare, antrenare, control-evaluare -, relaţiile de management se manifestă ca raporturi între cei care conduc şi cei care execută în ceea ce priveşte exercitarea funcţiilor managementului.

  Comunicarea este un proces de transmitere a informaţiilor, sub forma mesajelor simbolice, între două sau mai multe persoane, unele cu statut de emiţător, altele cu statut de receptor, prin intermediul unor canale specifice.
Comunicarea este elementul dinamizator al proceselor manageriale şi, în acelaşi timp, condiţie a unui climat organizaţional şi motivaţional adecvat realizării obiectivelor.

În ipostaza de emiţători şi receptori de informaţii se află deopotrivă managerii şi executanţii. Alături de aceştia, un proces de comunicare are în compunerea sa mesaje informaţionale şi canale de comunicare. Aşadar:

Dacă ne referim la canalul de comunicare, putem regăsi comunicaţii formale, precizate riguros prin intermediul unor acte normative, dispoziţii cu caracter intern etc. şi concretizate în informaţii strict necesare derulării proceselor de muncă şi comunicaţii informale, stabilite spontan între posturi şi compartimente şi regăsite în informaţii cu caracter neoficial.
 

Dacă luăm în considerare direcţia de transmitere a mesajului informaţional se pot delimita:


 Un alt criteriu de diferenţiere îl reprezintă conţinutul comunicaţiilor; pot fi delimitate:

 Dacă avem în vedere maniera de transmitere, comunicaţiile pot fi:

În funcţionarea sistemului comunicaţional din interiorul unei firme pot apare numeroase deficienţe (bariere), ce îşi au originea în caracteristicile psihologice ale emiţătorului şi receptorului, în maniera de comunicare, în nevoile, aspiraţiile şi motivaţiile managerilor şi subordonaţilor ori în caracteristicile situaţiilor concrete de derulare a comunicării. Manifestarea acestora generează filtraj, distorsiune, supraîncărcarea canalelor de comunicare .

 Semnalăm, ca mai importante:


 Ca o prelungire a manifestării acestor deficienţe comunicaţionale semnalăm, la nivelul funcţiei de coordonare, preponderenţa coordonării de tip bilateral în condiţiile unor stiluri manageriale predominant autoritare, întâlnite în toate „etapele” structurii organizatorice.

Ca tendinţe, în primul rând, considerăm necesară proliferarea coordonării multilaterale pe fondul proliferării stilurilor participative de management care facilitează accesul personalului managerial şi de execuţie la stabilirea şi realizarea obiectivelor şi, în general, la derularea proceselor decizionale.