Tipărire
Părinte: Acces Deschis (OA)
Categorie: Cronica OA
Accesări: 5297

În atenția colegilor din Republica Moldova! Atenție, România nu este eligibilă

Apel pentru propuneri pentru campanii de promovare a accesului deschis în țările partenere EIFL care se adresează comunităților de cercetare

Programul EIFL-OA vă invită să faceți propuneri pentru organizarea de campanii la nivel național sau instituțional pentru a promova accesul deschis în cadrul comunităților de cercetare. Dorim să implicăm, în special, cercetătorii, universitățile și colegiile, editurile universitare și casele editoriale.

Câteva exemple de activități de promovare care pot fi implementate în parteneriat cu nivelul managerial și campionii din domeniul accesului deschis din cadrul facultăților:
- extinderea materialelor educaționale privind accesul deschis având ca țintă cercetătorii;
- pregătirea și distribuirea de broșuri împreună cu materiale web și multimedia;
- utilizarea de noi resurse media privind accesul deschis și împărtășirea de bune practici;
- serii de prezentări în cadrul întâlnirilor din facultăți;
- găzduirea de ateliere de lucru și de evenimente;
- colaborarea cu editurile universitare și societățile științifice pe baza parteneriatelor de publicare în campusuri universitare;
- dezvoltarea de studii de caz pentur a ilustra proiecte acces deschis de succes;
- promovarea adoptării de politici la nivel de campus sau facultate;
- colectarea de povești de succes formând colaborări și rețele care implică eforturi comune de promovare;
- construirea de comunități la nivel național pentru practicieni în domeniul Accesului Deschis.  

Procedura aplicației

Propunerile trebuie să:
- ofere o perspectivă asupra activităților privind accesul deschis în propria instituție și țară.
- descrie strategia de promovare: cum plănuiești să implici comunitatea cercetătorilor.
- descrieți planul de lucru al proiectului și durata de timp. Trebuie spus că durata grantului poate fi cuprinsă între 3 și 10 luni.
- descrieți cum activitatea de promovare va îmbunătăți situația curentă și cum va contribui la baza existentă.
- descrieți obiectivele și indicatorii pentru succesul activității care vor fi aplicați.
- Oferiți un buget pentru planul de acțiune. Trebuie notat că plafonul contribuției EIFL este de maxim 4,000 USD.
- trebuie să fie redactate în limba engleză.
- Termenul limită de depunere este 28 februarie, 2011.

Dacă doriți să vedeți exemple de campanii de promovare cu succes, vă rugăm să accesați următoarele adrese:
Open Access Week http://www.openaccessweek.org/;
Repository Support Project: http://www.rsp.ac.uk/grow/advocacy/;
NECOBELAC project: http://www.necobelac.eu;
SPARC: http://www.arl.org/sparc/advocacy/index.shtml;
Open Access Scholarly Information Sourcebook (OASIS): http://www.openoasis.org.

Managerul pentru programul EIFL-OA trebuie să fie prezent pe toată durata implementării proiectelor.

Cine poate aplica?

Bibliotecile și organizațiile din țările partenere EIFL http://www.eifl.net/where-we-work. Sunt invitate să aplice bibliotecile la nivel individual și organizațiile de bibliotecă de sub umbrela EIFL.

Cum să aplicați și termene limită

1. Completați formularul care poate fi descărcat de la: http://www.eifl.net/system/files/201101/eifl-oa_application.doc.
2. Apoi, TREBUIE să depuneți formularul aplicației aici: http://www.eifl.net/webform/eifl-oa-call-proposals-submission-form.
3. În caz că întâmpinați probleme de natură tehnică, puteți trimite formularul aplicației la iryna.kuchma[@]eifl.net

Data limită a depunerii este 28 februarie 2011.

Suportul acestui program
Acest program este sprijinit de programul pentru Infromație al Open Society Foundations.

Procedura de evaluare și diseminare
Finanțarea este acordată în cadru competițional. Câștigătorii vor fi anunțați în jurul datei de 14 martie, 2011.

Câștigătorii grantului vor fi evidențiați în cadrul siteului EIFL și Open Access Scholarly Information Sourcebook (OASIS): http://www.openoasis.org.

Persoană de contact

Dacă aveți orice întrebare sau aveți nevoie de lămuriri suplimentare, contactați, vă rugăm managerul programului EIFL-OA programme manager, Iryna Kuchma (iryna.kuchma[@]eifl.net).