Kosson

              

Libraries, Archives and Museums (LAMs) should respond as one articulated entity to the user informational needs and to the demands of the scholarly electronic communication. LAMs are stepping forward into the arena of digital stewardship and this move requires new skills and abilities. The specialists are adapting practices and instruments to the pressing needs for digital curation and preservation. The necessity for an active and continuous partnership between the information-intensive organisations, the scholarly community and general public, must be ensured while incorporating the paradigm of guiding the user and empowering the researcher. There are important questions that future digital stewardship raises related to how the professional profile will look like for those powering the specialised structures put in place to safeguard cultural and scientific heritage. What will be the core competences based on what set of skills and abilities? How will the facilities look like? What will be the general environment, and most importantly, will there be a space for common knowledge exchange for those entrusted with maintaining vast bodies of information. The article searches for answers related to the shifting core competencies, future set of skills and abilities and how future facilities will be shaped by these evolutions. The first step is the establishment of spaces especially destined for knowledge exchange to help converge disciplines within LAM framework. Different structural and cultural chances are revealed, starting from job adverts up to the policies addressing the needs of information and knowledge management.

The full content of the paper may be accessed from http://www.kosson.ro/index.php?option=com_docman&task=doc_download&gid=33&Itemid=46&lang=ro

Dear colleagues, if there are other ideas you would like to contribute or just to point out some particular aspects, please write them down as comments or send a message to kosson[at]gmail.com

              

Grație invitației făcută de APTI – Asociația pentru Tehnologie și Internet am putut participa la Conferința Communia de la Torino dedicată evoluției universităților în mediul electronic. Există o asociere a instituțiilor de învățământ superior cu rolul de manageri ai cunoașterii. Problemele apar atunci când se pune problema cărei cunoașteri i se suprapun universitățile ca manageri și creatori? Au existat diverse păreri care au pornit de la rolul universităților ca și creatori de informație și până la aceea de gestionari a conținutului generat de parteneri. Și într-adevăr universitățile dețin un rol principal în contextul diverselor proiecte menite a construi colecții digitale de la OER-uri (Open Educational Resources) și până la depozite digitale menite a prezerva rezultatele de cercetare.

Infrastructura informațională a fost unul din punctele de interes a conferinței și unul de atracție pentru mine ca specialist. Temele abordate în cadrul dezbaterilor secțiunii au avut în multe puncte atingere cu necesitatea de a găsi o soluție pentru problema drepturilor de autor pentru operele care intră în circuitele publicistice. Mai ales atunci când se pune problema articolelor ca rezultat al cercetărilor întreprinse în universități. Concluziile, care vor fi reflectate și în viitoarele recomandări ale proiectului conduc către un model armonizat în Europa pentru drepturile de autor, care să dea mai multă libertate de decizie acestuia în ceea ce privește modelul de valorificare a operei sale.

În contextul unei adevărate explozii de contribuții a căror licențe de exploatare sunt din ce în ce mai permisive cu necesitățile utilizatorului de a se informa și reutiliza resursele electronice, se pune problema felului cum acestea se raportează la actualele sisteme de evaluare și valorizare. În acest cadru de discuție s-a pus și problema accesului deschis ca oportunitate de publicare și rapidă afirmare a cercetătorilor.

              

Când ai drum în oraș pleci cu o sumă în buzunar iar când ajungi pe lângă Muzeul Literaturii Române este aproape imposibil să nu ți se ușureze buzunarul cu folos. O lucrare dintre multe alte tipărituri bine mirositoare atrage prin unicitatea și utilitatea sa: manualul de restaurare a cărții vechi și a documentelor grafice.

Interesantă este punctarea unor repere privind evoluția conservării și apariția primelor lucrări în domeniu și foarte interesant este clarificarea relației dintre conservare și restaurare. Este evidențiată o confuzie în jurul a trei concepte principale: prezervare, conservare și restaurare, care inspirat autorul face notificarea că „sunt, pe rând, categorii generale pentru celelalte, parte din sensul general al altuia, sinonime două câte două sau toate trei, sinonime cu conceptul de păstrare etc.” Este interesantă și utilă această analiză terminologică, mai ales când autorul merge mai departe și dovedește că termenii de conservare și prezervare sunt identici iar restul termenilor acestei sfere de activitate (păstrare, întreținere, ocrotire) sunt subordonați, definind activități de detaliu. Am insistat cu acest aspect al lucrării pentru că reușește să clarifice anumite confuzii și separații inutile care pot fi întâlnite și în sfera prezervării digitale. Autorul îndeamnă la folosirea termenului de conservare în privința suportului tradițional. Cât pentru mediul digital, vă îndemn dragi colegi la folosirea termenului de prezervare. Este interesant cum apar mari diferențe de receptare după mediul de operare.

Interesantă este și diferența dintre conservarea materială și conservarea intelectuală însoțită fiind de o diagramă foarte utilă privind activitatea de conservare a arhivei.

Interesant este faptul că la clasificarea arhivelor există o notă privind arhivele tehnice, care adună arhivele de desen, arhivele audio-vizuale și pe cele informatice sub umbrela unui termen generic de arhivă electronică. Nu există descrieri specifice acestora iar prezervarea digitală este în afara sferei acestei lucrări.

Tot cuprinsul acestei importante lucrări are darul de a te îmbogăți cu informație utilă pentru a înțelege cum să abordezi probleme de patologie a cărților și altor tipuri de documente pe formate tradiționale.

              

Aș porni de la întrebarea: câți dintre nespecialiști apreciază ceea ce breasla consideră a fi niște bijuterii?
Proiectul Rediscover care a gazduit întâlnirea este un efort de a recompleta opere sau de a stabili un continuum al celor mai valoroase documente din colecțiile bibliotecilor naționale ale Poloniei, Lituaniei, României și Cehiei, care este și coordonatorul.
Proiectul care se desfașoara între 2007-2013 va folosi platforma manuscriptorium.com pentru reconstruirea în mediu virtual a colecțiilor de documente medievale și renascentiste - „patru versiuni ale unei culturi.”
Un sumar interesant are colecția de articole dedicată evenimentului:
- Regiunea culturală Central Europenă în Evul Mediu și începutul perioadei moderne (Zdenek Uhlir),
- Un ecou al Epocii de Argint: cultura Lituaniei în timpul războiului de 30 de ani (Eugenijus Saviscevas),
- Unitatea culturii Central Europene în Evul Mediu târziu și începutul perioadei moderne (Jerzy Kaliszuk),
- Forma Europei. Spiritul unității prin cultură în zorii Europei moderne. Unitate religioasă creștină - Unitatea evoluției culturale - Renașterea și Umanismul - Europa occidentală - Europa Centrală - Europa Orientală (Adriana Dumitran și Dorina Stoleru)
România are în colecțiile sale 1723 incunabule din care 81 constituie contribuția la Rediscover, mare parte fiind din colecțiile de la Batthyaneum, Alba-Iulia.
Urăm colegilor din Biblioteca Națională succes iar la final să gaseasca cele mai frumoase surprize din partea utilizatorilor - Qui bono?

              

Biblioteca digitală Europeana, muzeele și arhivele aparțin publicului și trebuie să reprezinte interesul public.
Domeniul public este materia din care societatea extrage cunoașterea și creează noi opere culturale.
A avea un Domeniu Public sănătos și prosper este esențial pentru binele social și economic al societății.
Digitizarea Domeniului Public nu creează noi drepturi asupra sa: operele care sunt în Domeniul Public în format analog continuă să stea în Domeniul Public din moment ce au fost digitizat.

Principiile unui Domeniu Public sănătos
Muzeele, bibliotecile și arhivele de toate tipurile sunt depozitarele patrimoniului cultural și științific. Aceste instituții de memorie sunt gardienii cunoașterii împărtășite de întreaga societate. Acestea joacă un rol important în păstrarea Domeniului Public în numele cetățenilor și trebuie să se conducă după câteva principii generale. Aceste principii sunt de bază pentru a menține sensul plin al Domeniului Public și pentru a asigura că acestea continuă să funcționeze în mediul tehnologic al societății informaționale interconectate. Aceste principii nu au intenția de a împiedica fructificarea comercială a operelor din Domeniul Public din colecțiile lor. Din contră, oferă un set minim de standarde care asigură faptul că Domeniul Public funcționează în mediul digital.
Protecția prin drepturile de autor este temporară. Drepturile de autor oferă creatorilor un monopol limitat în timp în ceea ce privește controlul asupra operelor lor. Din moment ce această perioadă a expirat, aceste lucrări intră automat în Domeniul Public. Masa cunoașterii raportată la înregistrările de-a lungul timpului, se află în Domeniul Public; drepturile de autor oferă o cuvenită excepție limitată în timp de la această stare.
Ceea ce există în Domeniul Public trebuie să rămână în Domeniul Public. Controlul exclusiv asupra lucrărilor din Domeniul Public nu poate fi restabilit prin pretinderea unor drepturi exclusive pentru reproducerile prin mijloace tehnice a acestor opere. Operele care sunt în Domeniul Public în formă analogă continuă să rămână în Domeniul Public din momentul digitizării lor.
Utilizatorul legitim al unei copii digitale a unei opere din Domeniul Public ar trebui să fie liber să (re)utilizeze, copieze și modifice opera. Statutul de operă aflată în Domeniul Public garantează dreptul de (re)utilizare, modificare și reproducere iar acest drept nu trebuie limitat prin măsuri tehnice sau contractuale. Atunci când o operă a intrat în Domeniul Public nu mai există baze legale pentru a impune restricții asupra utilizării acelei opere.