Tipărire
Părinte: Categorii în Română
Categorie: Legislație utilă
Accesări: 2973

Articolul 1

Scopul prezentei legi îl reprezintă reglementarea condiţiilor publicării şi reutilizării informaţiilor existente în instituţiile publice, inclusiv în vederea creării unor noi produse şi servicii informaţionale.
----
Art. 1 a fost modificat de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 299 din 25 noiembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 898 din 3 decembrie 2015.

Articolul 2

(1) Prezenta lege reglementează cadrul juridic al reutilizării documentelor aflate în posesia instituţiilor publice pe care acestea din urmă le-au creat în cadrul activităţii publice proprii şi care pot fi ulterior utilizate în scopuri comerciale sau necomerciale.
(2) Prevederile prezentei legi nu aduc atingere dispoziţiilor Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare.
----
Art. 2 a fost modificat de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 299 din 25 noiembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 898 din 3 decembrie 2015.

Articolul 3

Prezenta lege nu se aplică următoarelor tipuri de documente:

a) documentele a căror punere la dispoziţie constituie o activitate care excedează activităţii serviciului public aferent instituţiilor în cauză, astfel cum este definit potrivit legii, cu condiţia ca activitatea sectorului public să fie transparentă şi să poată face obiectul unei căi de atac;
----
Lit. a) a art. 3 a fost modificată de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 299 din 25 noiembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 898 din 3 decembrie 2015.

b) documentele asupra cărora un terţ deţine drepturi de proprietate intelectuală;
c) documentele prevăzute la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi documentele la care accesul publicului este exclus sau restrâns, conform legii, inclusiv din motive care privesc caracterul personal al datelor şi părţilor din documente accesibile în temeiul respectivelor regimuri care conţin date cu caracter personal a căror reutilizare a fost definită prin lege ca fiind incompatibilă cu legislaţia privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal, precum şi din motive care ţin de confidenţialitatea şi protecţia datelor statistice, definită conform legii, precum şi cele referitoare la secretul comercial;
----
Lit. c) a art. 3 a fost modificată de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 299 din 25 noiembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 898 din 3 decembrie 2015.

d) documentele deţinute de serviciile publice de radiodifuziune şi televiziune şi de filialele lor, precum şi de alte organisme şi de filialele lor care îndeplinesc servicii publice de retransmisie radiodifuzată şi televizată, în măsura în care se aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală;
----
Lit. d) a art. 3 a fost modificată de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 299 din 25 noiembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 898 din 3 decembrie 2015.

e) cu excepţia bibliotecilor universitare, documentele deţinute de instituţiile de învăţământ şi cercetare, cum ar fi, dar fără a se limita la şcolile, universităţile şi institutele de cercetare, centrele sau staţiunile de cercetare-dezvoltare, incluzând organizaţiile stabilite pentru transferul rezultatelor cercetării, în măsura în care se aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală;
----
Lit. e) a art. 3 a fost modificată de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 299 din 25 noiembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 898 din 3 decembrie 2015.

f) documentele deţinute de instituţiile culturale, altele decât muzeele, bibliotecile şi arhivele;
----
Lit. f) a art. 3 a fost modificată de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 299 din 25 noiembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 898 din 3 decembrie 2015.

g) documentele în privinţa cărora persoanele fizice sau juridice trebuie să facă dovada unui interes legitim în vederea obţinerii accesului la acele documente, în condiţiile legii.

h) documentele la care accesul este restrâns expres în condiţiile legii, inclusiv cazurile în care cetăţenii sau întreprinderile trebuie să facă dovada unui interes special pentru a obţine accesul la documente;
----
Lit. h) a art. 3 a fost introdusă de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 299 din 25 noiembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 898 din 3 decembrie 2015.

i) părţile din documente care conţin doar sigle, steme şi însemne;
----
Lit. i) a art. 3 a fost introdusă de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 299 din 25 noiembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 898 din 3 decembrie 2015.

j) documentele rezultate din activitatea unităţilor Trezoreriei Statului aferente operaţiunilor dispuse de clienţii acestora, cu excepţia cazurilor în care documentele sunt solicitate de către entităţi publice pentru domeniul de aplicare a sarcinilor lor publice.
----
Lit. j) a art. 3 a fost introdusă de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 299 din 25 noiembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 898 din 3 decembrie 2015.

Articolul 4

În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarea semnificaţie:

a) instituţie publică:
1. oricare autoritate a administraţiei publice centrale sau locale;
2. oricare instituţie publică, de interes general sau local, autonomă ori aflată în subordinea sau sub controlul unei autorităţi publice;
3. oricare persoană juridică, alta decât cele prevăzute la pct. 1 sau 2, care a fost înfiinţată pentru a desfăşura activităţi de interes public fără caracter industrial sau comercial şi care se află cel puţin în una dintre următoarele situaţii: este finanţată în proporţie majoritară din fonduri publice, se află în subordinea sau sub controlul unei instituţii publice prevăzute la pct. 1 şi 2 sau cel puţin jumătate din numărul membrilor consiliului de administraţie, organului de conducere ori de supervizare sunt numiţi de către o astfel de instituţie publică;
----
Pct. 3 al lit. a) art. 4 a fost modificat de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 299 din 25 noiembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 898 din 3 decembrie 2015.

b) document - orice conţinut informaţional sau orice parte a unui asemenea conţinut, indiferent de forma de stocare a datelor;
----------
Lit. b) a art. 4 a fost modificată de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 299 din 25 noiembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 898 din 3 decembrie 2015.

c) reutilizare - folosirea de către persoane fizice sau juridice, în scop comercial sau necomercial, a documentelor deţinute de instituţiile publice. Nu constituie reutilizare folosirea documentelor pentru informarea proprie a persoanelor fizice şi juridice şi nici utilizarea informaţiilor în activitatea jurnalistică; schimbul de documente între instituţiile publice ca urmare a îndeplinirii sarcinilor publice nu constituie reutilizare;

d) scop comercial - urmărirea obţinerii, direct sau indirect, a unui avantaj economic ori material. Nu constituie reutilizare în scop comercial folosirea informaţiilor de către entităţile nonprofit;

e) terţ - orice persoană fizică sau juridică, de drept privat ori de drept public, care deţine un drept de proprietate intelectuală asupra informaţiilor cuprinse în documentul solicitat, alta decât o instituţie publică.
----
Litera e) a art. 4 a fost modificată de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 213 din 24 octombrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 30 octombrie 2008.

f) format prelucrabil automat - un format de fişier structurat astfel încât să permită unor aplicaţii software să identifice, să recunoască şi să extragă cu uşurinţă date specifice, inclusiv declaraţii individuale de fapt şi structura internă a acestora;
----
Lit. f) a art. 4 a fost introdusă de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 299 din 25 noiembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 898 din 3 decembrie 2015.

g) format deschis - un format de fişier care este independent de platformele utilizate şi care se află la dispoziţia publicului, fără nicio restricţie de natură să împiedice reutilizarea documentelor în cauză;
----
Lit. g) a art. 4 a fost introdusă de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 299 din 25 noiembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 898 din 3 decembrie 2015.

h) standard formal deschis - un standard care a fost stabilit în scris şi care conţine specificaţii privind cerinţele cu privire la modalitatea de asigurare a interoperabilităţii sistemelor informatice;
----
Lit. h) a art. 4 a fost introdusă de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 299 din 25 noiembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 898 din 3 decembrie 2015.

i) universitate - orice instituţie din sectorul public care organizează studii superioare, conform dispoziţiilor art. 114 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, la a căror absolvire se acordă diplome universitare;
----
Lit. i) a art. 4 a fost introdusă de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 299 din 25 noiembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 898 din 3 decembrie 2015.

j) date cu caracter personal - datele definite la art. 3 lit. a) din Legea nr. 677/2001, cu modificările şi completările ulterioare;

----
Lit. j) a art. 4 a fost introdusă de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 299 din 25 noiembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 898 din 3 decembrie 2015.

k) cost marginal - costul direct legat şi generat strict de colectarea, întocmirea, reproducerea, punerea la dispoziţie şi difuzarea documentelor în vederea reutilizării;

----
Lit. k) a art. 4 a fost introdusă de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 299 din 25 noiembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 898 din 3 decembrie 2015.

l) secret comercial - orice informaţie care, total sau parţial, nu este în general cunoscută sau nu este uşor accesibilă persoanelor din mediul care se ocupă în mod obişnuit cu acest gen de informaţie şi care dobândeşte o valoare comercială prin faptul că este secretă, pentru care deţinătorul legitim a luat măsuri rezonabile ţinând seama de circumstanţe, pentru a fi menţinută în regim de secret; protecţia secretului comercial operează atât timp cât condiţiile enunţate anterior sunt îndeplinite în mod cumulativ.
----
Lit. l) a art. 4 a fost introdusă de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 299 din 25 noiembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 898 din 3 decembrie 2015.

Articolul 5

(1) Reutilizarea documentelor deţinute de instituţiile publice este liberă.
(2) Condiţiile pentru reutilizarea documentelor nu trebuie să fie discriminatorii pentru categorii asemănătoare de documente destinate reutilizării.
(3) În cazul în care documentele sunt reutilizate de o instituţie publică pentru activităţile sale comerciale desfăşurate în afara domeniului de aplicare a sarcinii sale publice, pentru furnizarea documentelor necesare activităţilor în cauză se aplică aceleaşi taxe şi condiţii precum cele valabile pentru ceilalţi utilizatori.
----
Alin. (3) al art. 5 a fost introdus de pct. 7 al art. I din LEGEA nr. 299 din 25 noiembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 898 din 3 decembrie 2015.

(4) Instituţiile publice pot permite reutilizarea necondiţionată sau pot impune, dacă este cazul, o serie de condiţii.
----
Alin. (4) al art. 5 a fost introdus de pct. 7 al art. I din LEGEA nr. 299 din 25 noiembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 898 din 3 decembrie 2015.

(5) Condiţiile respective nu trebuie să limiteze în mod inutil posibilităţile de reutilizare şi nu trebuie utilizate pentru restricţionarea concurenţei.
----
Alin. (5) al art. 5 a fost introdus de pct. 7 al art. I din LEGEA nr. 299 din 25 noiembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 898 din 3 decembrie 2015.

(6) În cazul documentelor asupra cărora bibliotecile, inclusiv bibliotecile universitare, muzeele şi arhivele deţin drepturi de proprietate intelectuală, dacă este permisă reutilizarea acestui tip de documente, acestea sunt reutilizabile în scopuri comerciale sau necomerciale, în conformitate cu cerinţele stabilite de prezenta lege şi cu respectarea legislaţiei privind proprietatea intelectuală.
----
Alin. (6) al art. 5 a fost introdus de pct. 7 al art. I din LEGEA nr. 299 din 25 noiembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 898 din 3 decembrie 2015.
----
Art. 5 a fost modificat de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 213 din 24 octombrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 30 octombrie 2008.

Articolul 6

(1) Solicitările pentru reutilizarea documentelor sunt făcute în scris, fie pe suport hârtie, fie în formă electronică. Solicitările trebuie să cuprindă următoarele elemente:
a) instituţia publică la care se adresează cererea;
b) informaţia solicitată, astfel încât să permită instituţiei publice identificarea documentelor;
c) datele de identificare şi autentificare ale solicitantului, precum şi adresa la care se solicită primirea răspunsului;
d) scopul în care va fi folosită informaţia cerută.
----
Alin. (1) al art. 6 a fost modificat de pct. 8 al art. I din LEGEA nr. 299 din 25 noiembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 898 din 3 decembrie 2015.

(2) Soluţionarea cererilor pentru reutilizarea documentelor se face în termen de 20 de zile lucrătoare de la primirea acestora de către instituţia publică, prin compartimentul pentru relaţii cu publicul desemnat în acest sens.
----------
Alin. (2) al art. 6 a fost modificat de pct. 8 al art. I din LEGEA nr. 299 din 25 noiembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 898 din 3 decembrie 2015.

(3) În cazul cererilor cu un grad ridicat de complexitate, termenul prevăzut la alin. (2) poate fi extins cu încă 20 de zile lucrătoare. În această situaţie, solicitantul va fi înştiinţat de necesitatea prelungirii termenului de soluţionare, în termen de 15 zile lucrătoare de la primirea cererii.
(4) În vederea reutilizării, informaţiile pot fi puse la dispoziţia solicitantului integral sau parţial; în cazul prezentării lor parţiale se va face şi o motivare asupra acestei decizii.
(5) În cazul în care solicitarea este respinsă, instituţiile publice vor informa, în scris, solicitantul despre aceasta şi îi vor prezenta motivele refuzului.
(6) Orice respingere de cerere, totală sau parţială, trebuie însoţită şi de o referinţă despre modalitatea de contestare a acesteia, în cazul în care solicitantul doreşte să conteste decizia primită.
(7) Dacă refuzul este motivat în baza prevederilor art. 3 lit. b), se vor comunica solicitantului referinţele privitoare la terţele persoane fizice sau juridice care deţin drepturi de proprietate intelectuală asupra informaţiei, în cazul în care aceste referinţe sunt cunoscute sau, dacă aceste referinţe nu sunt cunoscute, persoana fizică ori juridică autorizată de unde instituţia publică a procurat materialul. Dacă solicitantul face dovada acceptului de utilizare a documentului din partea tuturor terţelor persoane implicate, atunci cererea lui va fi reanalizată şi rezolvată, ca şi cum ar fi fost un document care nu face obiectul art. 3 lit. b).
(8) Decizia prin care se soluţionează solicitările de reutilizare a documentelor poate fi contestată de solicitant, în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare. Atât plângerea împotriva deciziei, cât şi recursul se judecă în procedură de urgenţă şi sunt scutite de taxă de timbru.
(9) Dispoziţiile alin. (1)-(8) nu se aplică instituţiilor publice prevăzute la art. 3 lit. d)-f). (10) Solicitanţii pot preciza în solicitare suportul şi formatul în care doresc documentele.
----
Alin. (10) al art. 6 a fost introdus de pct. 9 al art. I din LEGEA nr. 299 din 25 noiembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 898 din 3 decembrie 2015.

(11) Solicitarea se poate referi şi strict la dreptul de reutilizare a unor informaţii aflate deja în posesia solicitantului sau disponibile în spaţiul public, caz în care solicitantul poate preciza că nu doreşte să primească şi o copie a documentelor în cauză.
----
Alin. (11) al art. 6 a fost introdus de pct. 9 al art. I din LEGEA nr. 299 din 25 noiembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 898 din 3 decembrie 2015.

Articolul 7

(1) În măsura în care instituţiile publice aprobă reutilizarea documentelor pe care le deţin, acestea sunt puse la dispoziţia solicitantului, în orice format preexistent sau în orice limbă disponibilă şi, dacă este posibil şi adecvat, în formate deschise şi prelucrabile automat, împreună cu metadatele lor, care reprezintă informaţii despre datele cuprinse în document. Atât formatele, cât şi metadatele ar trebui, în măsura posibilului, să respecte standardele formale deschise.
(2) Instituţiile publice nu sunt obligate să creeze, să adapteze documente sau să furnizeze extrase din documente, în cazul în care acest demers ar necesita costuri disproporţionate, care depăşesc amploarea unei simple operaţiuni.
(3) Instituţiile publice nu sunt obligate să continue producţia şi stocarea unui anumit tip de documente, în vederea reutilizării acestora de către o organizaţie din sectorul privat sau public.
----
Art. 7 a fost modificat de pct. 10 al art. I din LEGEA nr. 299 din 25 noiembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 898 din 3 decembrie 2015.

Articolul 8

(1) În cazul în care se percep taxe pentru reutilizarea informaţiilor, taxele respective se limitează la costul marginal asociat furnizării documentelor. Aceste costuri sunt suportate de către solicitant, în condiţiile legii. Veniturile colectate din plata acestor servicii se fac venit la bugetul instituţiei care a oferit datele spre reutilizare sau, după caz, la bugetul de stat, dacă instituţia nu poate avea venituri proprii.
(2) Prevederile alin. (1) nu se aplică: a) instituţiilor publice obligate să genereze venituri pentru a acoperi o parte semnificativă a costurilor legate de îndeplinirea activităţii de serviciu public care le revine; b) cu titlu de excepţie, documentelor pentru care instituţia publică în cauză este obligată să genereze venituri pentru a acoperi o parte semnificativă a costurilor aferente colectării, întocmirii, reproducerii şi difuzării lor, în condiţiile legii; c) bibliotecilor, inclusiv bibliotecilor universitare, muzeelor şi arhivelor.
(3) În cazul în care instituţiile publice prevăzute la alin. (2) lit. c) impun taxe, venitul total obţinut prin punerea la dispoziţie a documentelor şi autorizarea reutilizării lor în perioada contabilă corespunzătoare nu depăşeşte costul colectării, întocmirii, reproducerii, difuzării, conservării şi obţinerii autorizaţiei de a utiliza opere protejate prin drepturi, la care se adaugă un profit care nu va fi mai mare de 5% peste nivelul ratei dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României.
(4) Taxele prevăzute la alin. (3) se stabilesc şi se calculează în conformitate cu principiile contabile aplicabile instituţiilor publice în cauză, în condiţii de transparenţă.
----
Art. 8 a fost modificat de pct. 11 al art. I din LEGEA nr. 299 din 25 noiembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 898 din 3 decembrie 2015.

Articolul 9

(1) Instituţiile publice trebuie să asigure condiţii pentru facilitarea accesului la documentele disponibile prin publicarea listelor de documente disponibile şi desemnarea persoanelor responsabile de accesul şi reutilizarea acestora.
(2) Pentru a facilita accesul şi căutarea documentelor furnizate în format electronic şi prelucrabil automat, în condiţiile art. 7, instituţiile publice trebuie să publice documentele prevăzute la alin. (1) şi pe portalul guvernamental de date deschise-data.gov.ro-, împreună cu metadatele relevante, cu respectarea normelor de utilizare a acestuia.
(3) În măsura posibilităţilor, instituţiile publice facilitează accesul şi căutarea în mai multe limbi a documentelor.
(4) Documentele prevăzute la alin. (1) pot fi încărcate de instituţiile publice şi pe pagina de internet a instituţiei sau pe site-uri portal cu legături spre listele de date, indicând în acelaşi timp puncte de informare.
----
Art. 9 a fost modificat de pct. 12 al art. I din LEGEA nr. 299 din 25 noiembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 898 din 3 decembrie 2015.

Articolul 9^1

(1) În cazul taxelor pentru reutilizarea documentelor deţinute de instituţiile publice, orice condiţie aplicabilă şi cuantumul real al respectivelor taxe, inclusiv baza de calcul al acestor taxe sunt prestabilite şi publicate prin mijloace electronice ori de câte ori este posibil şi adecvat, inclusiv pe pagina de internet a instituţiei.
(2) În cazul altor taxe pentru reutilizare decât cele prevăzute la alin. (1), instituţia publică în cauză indică în prealabil factorii care sunt luaţi în considerare la calcularea taxelor în cauză. La cerere, instituţia publică în cauză indică şi modul în care au fost calculate aceste taxe în legătură cu respectiva cerere de reutilizare.
(3) Cerinţele prevăzute la art. 8 alin. (3) şi (4) sunt prestabilite. Acestea se publică prin mijloace electronice ori de câte ori este posibil şi adecvat, inclusiv pe pagina de internet a instituţiei. (4) Instituţiile publice se asigură că persoanele care adresează cereri de reutilizare a documentelor sunt informate cu privire la căile de atac disponibile pentru deciziile sau practicile care îi privesc.
----
Art. 9^1 a fost introdus de pct. 13 al art. I din LEGEA nr. 299 din 25 noiembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 898 din 3 decembrie 2015.

Articolul 10

(1) Reutilizarea documentelor trebuie să fie liberă pentru toate persoanele fizice şi juridice, chiar dacă exploatează deja pe piaţă produse noi obţinute pe baza acestor documente. Contractele sau alte acorduri încheiate între instituţiile publice care deţin documentele şi părţi terţe nu oferă drepturi exclusive.
(2) Reutilizarea informaţiilor din instituţiile publice poate face obiectul unei înţelegeri privind acordarea unui drept de exclusivitate numai dacă un astfel de drept este necesar pentru desfăşurarea unui serviciu public. Validitatea motivului pentru care a fost acordat dreptul exclusiv este reexaminată periodic şi, în orice caz, o dată la 3 ani, acordarea acestui drept neputând, prin cumulare, depăşi intervalul maxim de 10 ani.
(3) Înţelegerile exclusive, încheiate în condiţiile alin. (2), trebuie să fie transparente şi făcute publice prin orice mijloc, precum şi pe pagina de internet a instituţiei publice implicate. (4) Fără a aduce atingere alin. (1), în cazul în care un drept exclusiv priveşte digitalizarea resurselor culturale din sectorul public, perioada de exclusivitate nu depăşeşte 10 ani. În cazul în care perioada respectivă depăşeşte 10 ani, durata acesteia face obiectul unei revizuiri pe parcursul celui de al 11-lea an şi, ulterior, dacă este cazul, o dată la 7 ani.
(5) Acordurile prin care se stabilesc drepturile exclusive prevăzute la alin. (4) sunt transparente şi se fac publice.
(6) În cazul în care există un drept exclusiv menţionat la alin. (4), instituţia publică în cauză primeşte, în mod gratuit, ca parte a acordurilor respective, o copie a resurselor culturale digitalizate. Copia respectivă este disponibilă în scopul reutilizării la expirarea perioadei de exclusivitate.
----
Art. 10 a fost modificat de pct. 14 al art. I din LEGEA nr. 299 din 25 noiembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 898 din 3 decembrie 2015.

Articolul 11

(1) Prezenta lege intră în vigoare la 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
----
Alin. (2) al art. 11 a fost abrogat de pct. 7 al art. I din LEGEA nr. 213 din 24 octombrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 30 octombrie 2008.

Articolul 12

(1) O dată la 3 ani, Ministerul Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională prezintă Comisiei Europene un raport privind informaţiile din sectorul public disponibile în vederea reutilizării, condiţiile în care sunt puse la dispoziţie respectivele informaţii şi practicile în materie de căi de atac. Pe baza respectivului raport, care se face public, instituţiile publice întreprind o revizuire, în ceea ce priveşte aplicarea art. 8, în special în ceea ce priveşte impunerea de taxe superioare costului marginal; înaintea prezentării la Comisia Europeană, raportul va fi trimis spre informare comisiilor de specialitate ale Senatului şi Camerei Deputaţilor. (2) În vederea elaborării raportului prevăzut la alin. (1), instituţiile din sectorul public au obligaţia ca, anual, să transmită Ministerului pentru Societatea Informaţională informaţiile solicitate.
----------
Art. 12 a fost introdus de pct. 15 al art. I din LEGEA nr. 299 din 25 noiembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 898 din 3 decembrie 2015.*

Prezenta lege transpune Directiva nr. 2003/98/CE privind reutilizarea informaţiilor din sectorul public, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L345 din 31 decembrie 2003.Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, în condiţiile art. 77 alin. (2), cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
BOGDAN OLTEANU

PREŞEDINTELE SENATULUI
NICOLAE VĂCĂROIUBucureşti, 25 aprilie 2007.Nr. 109.