Tipărire
Părinte: Prospectiuni
Categorie: Digital Humanities GIS
Accesări: 7885
 Apariția cartografiei digitale, precum și puternica ascensiune a spațiului virtual digital a creat oportunități neașteptate pentru patrimoniul cultural. Promovarea lui prin intermediul hărților a dus la creșterea curiozității, dar și a interesului pentru patrimoniu, iar internetul i-a oferit un caracter global. Datele geografice, care până ieri erau apanajul unei categorii extrem de restrânse de profesioniști, astăzi au devenit comune, căpătând puternice valențe sociale. Redescoperirea contextului spațial a dus la o reinventare a hărții, care, prin proiecte precum OpenStreetMap, vine să ajute în continuare la rezolvarea problemelor lumii contemporane. Reforma hărții înseamnă accesibilitate, eficiență, compatibilitate, colaborare. Aceleași calități sunt de așteptat să se regăsească și în noile abordări ale științelor informării, care trebuie să se adapteze prin interdisciplinaritate. Dialogul cu geografia poate să înceapă prin hartă. Cu atât mai mult, atunci când cartograful putem fi noi toți, iar accesul la datele geografice poate fi liber. {sharethis}


Problema cartografiei colaborative, precum și a ceea ce numește Jon Udell ca fiind „the geo-aware web", a stârnit interesul multor specialiști din varii domenii profesionale. Geografii sesizează cu ușurință că știința lor se află în centrul atenției, însă în cele mai multe cazuri, nici aceștia nu pot explica ce anume se întâmplă de fapt. Mai mult decât atât, a fost reactivat un vechi termen, al cărui înțeles niciodată nu a fost limpede: neogeografia. Care este legătura între toate acestea și care sunt de fapt implicațiile practice, puteți citi în cele ce urmează.

Noțiunea de neogeografie apare pentru prima dată în 1922, când era folosită pentru a caracteriza noi tipuri de studii, neîncadrate încă în geografia academică. Următoarele menționări, de la jumătatea secolului XX sunt și mai vagi. Neogeografia este când o tendință, când opusul geografiei istorice. În 1998, Kenneth Dowling folosea acest termen pentru a exprima studiul comunităților virtuale formate din oameni care se află fizic la distanțe foarte mari.

Secolul al XXI-lea vine cu alte abordări. Fără a menționa nicăieri cuvântul neogeografie, Jon Udell (2005) descrie o formă de cartare ad-hoc, cu ajutorul unui GPS, datele obținute fiind partajate cu ajutorul Google Earth. Articolul său, cu puternice valențe sociale, vorbea printre altele despre începutul colonizării Web-ului. Un an mai târziu, Randall Szott caracterizează neogeografia ca fiind un set de practici care se află în afara domeniului geografiei profesionale. Același autor precizează că metodologiile neogeografiei tind către forme expresive, intuitive, mult mai personale, uneori absurde și chiar artistice. Ele pot folosi practicilor științifice geografice și cartografice, dar nu sunt limitate de protocoalele practicii profesionale.

Unii autori sunt categorici: neogeografia va „ucide" GIS; alții nu agreează folosirea acestui termen, întrucât geografia este o știință destul de bine definită, iar folosirea de mashup-uri sau tag-uri în Google Earth nu constituie demersuri științifice. Interesant este că neogeografia apare astfel asociată cu VGI – Volunteered Geographical Information.

Din acest punct, vom înlocui abordarea teoretică cu o discuție despre implicații practice. În ceea ce numim Volunteered Geographical Information, după cum spune și numele, elementul geografic este în centrul ecuației, nu ca atribut sau o caracteristică, ci ca scop în sine. Cel mai bun exemplu în acest sens este de departe OpenStreetMap (http://www.openstreetmap.org/).

OpenStreetMap (OSM) este un proiect ce încearcă să creeze o hartă liberă și editabilă a lumii. Ideea din spatele OSM a fost aceea de a încuraja distribuția datelor geo-spațiale libere, pentru ca ele să poată fi folosite de către oricine, oricând. Pe scurt, orice utilizator al unui dispozitiv GPS poate folosi punctele de interes sau traseele parcurse, încărcându-le sub un format uzual în baza de date OSM pentru a fi disponibile (sau nu, existând posibilitatea ca traseele să nu fie făcute publice) utilizatorilor ca suport pentru viitoarele străzi, poteci, alei, etc. La acestea se adaugă digitizări de pe imagini satelitare sau hărți, acolo unde diferite instituții sau firme le-au pus la dispoziție. Cu alte cuvinte, actualizările sunt foarte prompte și facile, iar accesul la datele din spatele hărții este liber (pentru detalii suplimentare, vedeți prezentarea dedicată de la seminarul geo-spatial.org, din București, 2011 - http://www.youtube.com/watch?v=lGjhvvJfMhY ).

Mai exact, datele OpenStreetMap sunt publicate sub o licență ce permite redistribuirea, încurajând utilizarea liberă a acestora. Mai multe puteți afla, parcurgând acest material: http://www.osmfoundation.org/wiki/License/We_Are_Changing_The_License
Dincolo de folosirea OpenStreetMap în mod similar cu serviciile Maps și Earth de la Google, filosofia open-source din spatele său îi oferă o complexitate poate insuficient valorificată. În sprijinul muzeografilor, bibliotecarilor și nu numai, în OSM s-a început pentru prima dată cartografierea interioarelor clădirilor, lucru considerat până mai de curând ca fiind „ultima frontieră a cartărilor". Au apărut deja instrucțiuni pentru cei care vor să atace această problemă http://wiki.openstreetmap.org/wiki/Indoor_Mapping, precum și primele clădiri ale căror interioare au fost cartate (ex. INRIA din Grenôble http://www.openstreetmap.org/?lat=45.2182567119598&lon=5.80698251724243&zoom=18 sau Departamentul de Matematică-Informatică al TUM din München: http://www.openstreetmap.org/?lat=48.262437&lon=11.667689&zoom=18 )

Pentru muzee sau complexe muzeale, nu doar interiorul poate fi transpus pe hartă, ci și exteriorul , iar aici ne gândim la muzee în aer liber, expoziții exterioare, parcuri culturale sau alte spații adiacente (ex. Luvru http://www.openstreetmap.org/?lat=48.8615790009499&lon=2.33500778675079&zoom=17 , Den Gamle By din Aarhus, http://www.openstreetmap.org/?lat=56.159175&lon=10.191641&zoom=18&layers=M )

Accesarea acestora prin intermediul site-ului instituției sau direct de pe OpenStreetMap va facilita accesul și orientarea vizitatorilor. Datele se actualizează rapid și fără dificultate, iar pe baza lor pot fi create hărți, panouri sau alte materiale utilizate în cadrul instituției. Menționăm că ideile acestea nu sunt noi, deja fiind disponibile hărți tipărite ce folosesc date OSM.
Pentru bibliotecari și arhiviști, se poate extinde și mai mult funcționalitatea OSM, pentru a crea un proiect dedicat, un OpenLibraryMap http://wiki.openstreetmap.org/wiki/OpenLibraryMap am putea spune, sau cel puțin pentru a dezvolta proiectul principal. Opțiunile sunt extrem de numeroase. Cu sprijinul unor software open-source, se pot construi biblioteci digitale de hărți, fotografii vechi, stampe, cărți poștale, etc. în care plasarea acestora în context spațial să devină implicită pentru o mai bună gestiune și o utilizare mai eficientă. (merită menționat aici Proiectul eHarta al comunității geo-spatial.org , deja recunoscut la nivel european - http://earth.unibuc.ro/articole/eHarta )

Dat fiind faptul că licența datelor geo-spațiale este problematică nu numai în România, OSM poate constitui o soluție surprinzător de bună. Panta de învățare este foarte mică, iar mai departe în demersurile noastre, comunitatea activă din spatele proiectului, precum și documentația web bogată înlesnesc semnificativ lucrul. Să nu uităm nici de munca în echipă sub formă de mapping party, sau de aportul tinerilor (vezi Best of OSM - http://bestofosm.org/ , unde aflăm că cele mai multe din cartările detaliate au fost realizate de elevi și studenți).

În concluzie, neogeografia, dacă acceptăm acest termen, prin ceea ce numim Volunteered Geographical Information, vine în sprijinul tuturor claselor profesionale, fie geografi, istorici sau sociologi, fie muzeografi, bibliotecari sau arhiviști, permițând acestora atât să contribuie, cât și să utilizeze într-un mod permisiv datele geografice existente. Sperăm, ca indiferent de profesie, prin demersuri ca OpenStreetMap, să fi avansat cu încă un pas în problema juridică a acestor date geografice, iar cealaltă problemă, cea tehnică, să poată fi depășită prin dialog și prin colaborare activă între specialiști. {jcomments on}